Din punct de vedere al reliefului, Comuna Zăvoi este situată în zona Carpaților Occidentali, pe Valea Bistrei, într-o depresiune mărginită de Munții Țarcu și Munții Poiana Ruscă, satele componente ale comunei Zăvoi fiind așezate pe terasa superioară a râului Bistra și a afluentului său, Bistra Mărului.
Valea Bistrei se numără între zonele reprezentative din nord-estul Banatului,
cunoscând frumuseți naturale si zămisliri umane remarcabile. Depresiunea este străbătută de la un capăt la altul de râul Bistra, cele 23 de asezări întinzându-se pe o distanță de peste 40 km, de-a lungul culoarului, ori pe văile săpate adânc în inima munților de afluenți. Partea nordică a culoarului este străjuită de masivul Munților Poiana Ruscă, dominat de vf. Pades (1374 m), iar la nord se desfăsoară culmile Munților Țarcu (2204 m). Adunându-si apele de pe cele două masive muntoase, Bistra străbate un traseu lung de 45 km lungime până la vărsarea în Timis.
Masivele Țarcu si Poiana Ruscăi străjuiesc Valea Bistrei, această trecătoare făcând legătura între Banat si Țara Ardealului.
Poziția geografică favorabilă i-a conferit Văii Bistrei din cele mai vechi timpuri, funcția de cale de acces trans – carpatică.
Pe aici au avut drumuri dacii si tot pe aici au construit drum nou romanii, spre Sarmizegetusa, capitala Daciei romane.
Munții Banatului se caracterizează printr-o mare varietate petrografică, fapt care este reflectat într-o mare diversitate a peisajului. Culmile nu sunt foare înalte, unori abrupte, dar în general netede, acest lucru permițând stabilirea așezărilor umane în aceste locuri, din cele mai vechi timpuri. Ca forme de relief cu care este înzestrată comuna menționăm: munți, dealuri, lunci și ape.
Relieful este alcătuit din granite, urmate de șisturi cristaline, insular găsindu-se grohotișuri din roca magmatică, metamorfică cu filoane vagi de calcar, fapt constata in urma studierii unor ravene adânci, relativ recente, cu maluri abrupte, nesolidificate complet, putându-se deduce structura în profil elogic și geotehnic.
Solurile au o grosime morfologică în general medie, argilă, nisip, cu multe schelete, grohotișuri și bolovani de suprafață, frecvente iviri de stânci, cu textură ușoară și un conținut de substanțe minerale utile, bine drenate și aerate.
Caracteristicile pedologice ale zonei văii Bistrei reflectă condițiile genetice de formare a solurilor legate de rocă, altitudine, climă si vegetație. Solul de luncă este răspândit în lunca Bistrei. Se disting aluviunile si solurile aluvionare, recent depuse, fiind foarte slab solificate. Ele ocupă grindurile din imediata apropiere a cursului Bistrei, formate din aluviuni noi, nisipuri, argile si pietrisuri.
Solurile aluviale corespund stadiului incipient de solificare a depozitelor aluviale din grindurile mai rar inundate. Aceste soluri beneficiază de un regim hidric ridicat si sunt valorificate prin cultivarea cu cereale si legume, cu bune rezultate. Suprafețe întinse formează “zăvoaiele” cu sălcii, răchită si anini sau păsuni de luncă si fânețe. Solurile brune de pădure si brune de pădure pedzolite au o mare extindere în zona de terase si premonturi deluroase, între 200 – 800 m altitudine. S-au format în condiții de relief fragmentat, pe culmile si versanții munților Poiana Ruscăi, Retezat, Țarcu, Muntele Mic.
Întinse suprafețe sunt ocupate de păsuni si fânețe naturale dar si livezi de prun, măr, cât si culturi de porumb si cartofi. Ridicarea fertilității acestor soluri necesită îngrăsăminte organice si chimice. Vegetația solurilor brune de pădure si brune pedzolite este reprezentată prin păduri de foioase amestecate.
În urmă cu aproximativ 2 milioane de ani (prima jumătate a Cuaternarului), Carpaţii au suferit o ridicare în bloc, cu aproximativ 1000 metri, procesul fiind caracteristic mai ales Carpaţilor Meridionali. Această înălţare a fost însoţită de o răcire evidentă a climei aşa încât, la altitudini de peste 1800-2000 metri, a apărut situaţia de prezenţă a zăpezilor permanente. În asemenea condiţii a avut loc acumularea unei mari cantităţi de zăpadă şi transformarea treptată a acesteia în gheaţă. Încălzirea ulterioară a condus la o modificare marcantă a climatului, cu consecinţe în topirea gheţarilor din spaţiul montan înalt. A rezultat un relief glaciar alcătuit din creste şi strungi glaciare, circuri, văi, morene şi praguri glaciare, grohotişuri etc.