Munţii Țarcu formează zona cea mai sălbatică zonă din Europa, o zonă compactă, nealterată şi fără aşezări umane, cu două excepții – Poiana Mărului şi complexul turistic Muntele Mic. Conform specialiștilor, masivul Țarcu concentrează un complex de ecosisteme preponderent naturale (81%), cu o diversitate remarcabilă şi cu o abundenţă locală de până la de 78 ori mai mare faţă de media la nivel naţional. Din fondul forestier, peste 10.016 ha sunt păduri virgine şi cvasivirgine.
Munții Ṭarcu reprezintă o unitate montană aparținând părții vestice a Carpaților Meridionali. Unitatea geografică a Munților Țarcu ocupă regiunea de nord-vest a Carpaților Meridionali, suprafața sa fiind asemănătoare cu cea a unui triunghi dreptunghic, cu catetele aproape egale, orientate spre văile râurilor Timiș și Bistra, respectiv cu ipotenuza formată din cele două vai cu direcții opuse, cea a râului Rece (cunoscut și ca Râul Hideg) și cea a râului Șes, continuat de valea Râului Mare, la rândul său afluent al Râului Strei.
Culmea principală are orientare dinspre nord-est înspre sud-vest. Altitudinea maximă a masivului este atinsă în vârfurile Căleanu, cu 2.192 m (2.190 după alte surse),Țarcu, cu 2.190 m, și Pietrii cu 2.162 m.
Este alcătuit din patru masive principale, Țarcu-Căleanu, Baicu-Nedeia și Pietrii-Petreanu (cunoscut și ca Bloju), care formează culmea principală, și Muntele Mic (cu altitudinea maximă de 1.802 m, atinsă de vârful omonim) situat la vest de aceaste trei unități montane. Aceste masive sunt despărțite de o serie de văi, așa cum suntvăile Șuculețul și Bistra Mărului.
Situl Natura 2000 Munții Țarcu
Din 2007 arealul Munţilor Ţarcu beneficiază de regim de protectie fiind declaraţi Sit Natura 2000 conform Directivei Habitate 92/43 a Comisiei Europene, transpusă în legislaţia naţională prin OUG 57/2007 şi Legea 49/2011.
Accesul vehiculelor motorizate este interzis în afara drumurilor publice.
Situl ROSCI0126 Munţii Ţarcu are ca limite la vest culoarul Timiş-Cerna, la nord Valea Bistrei, iar la est si la sud Parcurile Nationale Retezat şi Domogled-Valea Cernei.
Harta sitului Natura 2000 Munții Țarcu poate fi vizualizată aici:
Relief
Relieful Munţilor Ţarcu poate fi asemănat cu un vast amfiteatru ridicat în vecinătatea cîmpiei bănăţene şi alcătuit, în mare, din trei trepte. Cea mai înaltă constă din culmi de peste l800-2000 m înălţime, situate în partea de sud-est, spre Hideg, Rîul Şes şi Rîul Mare. Ea este caracterizată prin suprafeţe netede, culmi mărginite de căldări glaciare şi prin păşuni alpine întinse. Această treaptă cuprinde cele patru masive înalte care alcătuiesc grupa muntoasă a Munţilor Ţarcu, şi anume masivele Ţarcu, Bloju şi Muntele Mic.
In treapta mijlocie se încadrează înălţimile de 1100-1500 m, care alcătuiesc o zonă ce înconjură pe cea precedentă la vest şi nord. Se disting Culmea Poiana înaltă, în vecinătatea Hidegului, Culmea Pleşii, iar pe latura nordică a munţilor, Măgura Marga şi Măgura Clopotivei.
Treapta cea mai joasă, cu înălţimi de 500-800 m, se află în contact cu Depresiunea Caransebeşului şi atinge o lăţime de numai 2-3 km.
Din punct de vedere geologic, Munţii Ţarcu sînt alcătuiţi din graniţe (masivele Bloju, Petreanu şi Muntele Mic) înconjurate de şisturi cristaline şi din roci sedimentare (gresii, tufuri, conglomerate etc.), mai ales în partea lor de sud-est. Şisturile cristaline dure şi gnaisele alcătuiesc Vîrful Ţarcu şi Culmea Prislopului, în general, relieful cel mai înalt este constituit din şisturi cristaline şi graniţe.
În cuprinsul Munţilor Ţarcu se disting 7 subunităţi de relief, dintre care 4 prezintă interes turistic deosebit.
Masivul Ţarcu, privit mai ales dinspre Muntele Mic, are aspect de cetate. El este mărginit din toate părţile de pante abrupte. Limitele lui le formează Valea Hidegului, văile Şcheiului şi Şuculeţului, Valea Sucului (Olteana) şi izvoarele Cuntului. Spre sud-est o denivelare de peste 600 m îl desparte de Munţii Hidegului. Cele mai mari înălţimi reprezintă cîteva proeminenţe ale unei platforme larg vălurite ce nivelează masivul: Vf. Căleanu (2190 m), Vf. Bodea (2141 m) şi Vf. Ţarcu (2186 m). De jur împrejurul platoului se rînduiesc căldări glaciare ca: Groapa Caleanului şi Căldarea Şuculeţului în partea de nord, Valea Seiului şi Căldarea Izvorului la sud-est de Vîrful Ţarcu şi complexul de circuri din centrul masivului (Căldarea Mutătoarea, Groapa, Oboroace şi Gropiţa). Acestea din urmă mărginesc platoul spre apus, între vîrfurile Căleanu şi Ţarcu.
Din Vîrful Ţarcu porneşte spre nord-vest Culmea Jigorei (l250-1400 m înălţime), care face legătura cu Masivul Muntele Mic, iar din Vîrful Căleanu spre est şi sud se arcuieşte Culmea Prislopului (Sălătrucului) de l800-2000 m înălţime, făcînd legătura cu Munţii Godeanu.
Masivul Baicu, situat la nord-est de Masivul Ţarcu, este mărginit de Valea Rîului Şes La sud-est, de văile Şcheiului şi Şuculeţului la sud-vest, de Valea Sucului la vest şi de văile Bistra şi Corciova la nord-est. Masivul se compune din două culmi perpendiculare uşor ondulate: Culmea Baicu şi Culmea Nedeii. Vîrful Mătania (Pietrele Albe) (2160 m) şi Vîrful Baicu (2119 m) sînt cele mai mari înălţimi şi constituie culmea principală. Către nord-vest altitudinea reliefului scade treptat. Versantul de nord al Culmii Nedeii adăposteşte trei văi glaciare: Dalciu, Frîncu şi Varîng. Pe versantul de sud-est se mai găsesc o serie de căldări glaciare mici. Cele mai importante sînt căldările Pietrele Albe, care adăpostesc Lacul Pietrele Albe sau Tăul Lucios (l780 m) şi Căldarea Mătaniei, sub vîrful cu acelaşi nume.
Masivul Bloju cuprinde regiunea înaltă de la nord de văile Corciova şi Bistra Mărului, fiind limitat la sud-est de Rîul Mare; la nord şi vest el se termină cu pante repezi care-l despart de Munţii Bistrei. Cele mai mari înălţimi, de la sud-vest spre nord-est, sînt: Vf. Custurii (Netis 2093 m), Vf. Bloju (2165 m), Vf. Pietrei (2190 m), Dealul Negru (2101 m), Vf. Petreanu (1896 m). Din Vf. Pietrei porneşte spre nord şi nord-vest a doua culme importantă, în lungul căreia se înşiră Vf. Cununii (2105 m), Vf. Murgani (1964 m), Vf. Loiala (1870 m) şi Vf. Sturul (1822 m). Pe laturile de est şi nord ale Masivului Bloju se întâlnesc văi glaciare, la izvoarele Văii Pietrei şi ale Bistrei Boului. Datorită granitului din care este constituit masivul, peisajul general al acestei regiuni se aseamănă întrucîtva cu cel al Retezatului, în special prin prezenţa custurilor şi a grohotişurilor. Suprafeţele netede sînt mai restrînse, limitîndu-se la Dealul Negru, Dealul Galben (2010 m) şi Tomeasa (1758 m).
Masivul Muntele Mic are o poziţie laterală faţă de culmea principală a Munţilor Ţarcu. El este delimitat de Valea Sebeşului la sud, de Valea Sucului la est, de Valea Bistra Mărului la nord şi de Depresiunea Caransebesului la vest. Din Vîrful Muntele Mic (1806 m) pornesc spre periferie o serie de culmi cu direcţie radiară. Avînd înălţimi mai reduse, Masivul Muntele Mic este împădurit aproape în întregime. Culmea Jigora-Cuntu îl leagă de Masivul Ţarcu.
La sud-vest de masivele Ţarcu şi Muntele Mic relieful scade în înălţime, luînd aspectul unor munţi scunzi, cu culmi rotunjite şi împădurite. Se disting aici cîteva mici subunităţi:
Munţii Borlovei constituie treapta de vest a Muntelui Mic, puternic fragmentată de văi înguste; cea mai proeminentă înălţime este Cioaca Orlei (1271 m), ale cărei contraforturi nordice se prelungesc pînă spre Măru.
Munţii Poiana Inaltă, cu cota maximă în vîrful cu acelaşi nume (1432 m), se desfăşoară între văile Rîul Rece şi Rîul Lung. Ei se desprind din Masivul Ţarcu şi se întind pînă în regiunea Teregova-Armeniş.
Munţii Pleaşa între Valea Sebeşului Mare şi Valea Pîrîului Lung cu altitudinea medie de circa l 000 m. În cadrul lor Culmea Pleşei, cu înălţimea ei maximă de 1413 m, domină întreaga regiune.
Munţii Hidegului, situaţi la sud de Valea Pîrîului Lung, ţin pînă în Valea Hidegului, dincolo de care se ridică Munţii Cernei. Munţii Hidegului au înălţimi de 1300-1400 m, atingînd l433 m în Vîrful Poiana înaltă. Înălţimile Munţilor Hidegului se desfac din Masivul Ţarcu şi înaintează spre sud-vest, sfîrşind în apropierea localităţii Rusca.
Hidegul şi Pîrîul Lung străbat aceste ultime două grupe de munţi prin văi foarte strîmte. Datorită faptului că ele traversează o zonă de roci sedimentare, puţin rezistente, au reuşit împreună cu afluenţii lor să creeze două depresiuni. Acestea sînt porţiuni de vale mult lărgite, cu pante domoale şi despădurite, în care se întîlnesc numeroase sălaşe, înconjurate de păduri, depresiunile poartă numele de „poieni”: Poiana Plopului, pe Valea Rîului Lung şi Poiana Ruschii, pe Hideg.
Munţii Bistrei sînt constituiţi de zona muntoasă ce se întinde la nord şi vest de Masivul Bloju, între văile Bistra Mărului, Bistra şi Rîul Mare. Această zonă se caracterizează printr-un relief puternic tăiat de rîuri şi prin înălţimi de l000-1300 m. Cîteva vîrfuri mai înalte, cu aspect de măguri, domină regiunea complet împădurită: Măgura Marga (1503 m), Vf. Coposului (1509 m), Vf. Frăsinei (1400 m) şi Măgura Clopotivei (1457 m).
Depresiunea Poiana Mărului este situată la confluenţa Bistrei Mărului cu Sucul. Aici relieful frămîntat al munţilor face loc unei depresiuni de 5 km lungime, cu fundul neted şi cu pante domoale. Încadrată între pădurile întinse care altădată acopereau munţii din jur, depresiunea îşi merită pe drept cuvînt numele de „poiană”. Prin poziţie, înălţime (circa 600 m) şi privelişti, sătucul Poiana Mărului a devenit astăzi o staţiune climaterică în adevăratul sens al cuvîntului.
Sursa: Ghid, TARCU-GODEANU – Gh. Niculescu, 1967
Accesibilitate
Munții Țarcu sunt accesibili dispre mai multe zone, dinspre valea sau culoarul Bistra(localitatea Bucova, Caraș-Severin, fiind un bun punct de plecare), dinspre Hațeg aflat în județul Hunedoara, dinspre Poiana Mărului, dinspre Munții Godeanu, dinspre partea estică a munților Retezat, respectiv dinspre mai multe localități de pe culoarul Timiș – Cerna, aflate la sud de Caransebeș pe drumul spre Orșova.
Geologie
În munții Țarcu predomină sisturile cristaline slab metamorfozate, străpunse de masive granitice, și formațiunile vechi, paleozoice și mezozoice, ce alcătuiesc soclul regiunii. În timpul mișcărilor tectonice ample din cretacicul mediu, continuate și desăvârșite în cretacicul superior, acest soclu rigid a fost încălecat de o pânză de acoperire alcătuită din șisturi cristaline puternic metamorfozate în adâncime. În timpul îndelungatei perioade de eroziune care a urmat, aceasta pânză a fost fragmentată și înlăturată în mare parte. Din ea au rămas petice restrânse, ca cel din partea de nord-vest a masivului, la altitudini modeste și cel din vf. Țarcu, de unde se extinde către sud-est, alcătuind munții Godeanu. Eroziunea nu numai că a dezvelit de sub pânză formațiunile domeniului danubian, dar a lăsat urme evidente în însuși aspectul reliefului. În munții Țarcu se întâlnesc numeroase resturi dintr-o amplă suprafață de netezire, suspendată la 2000-2200m, suprafața Borascu. O a doua suprafață de nivelare, Râul Șes, se întâlnește la înălțimea de circa 1400m în culmile Poiana Înaltă, Pleasa și în lungul râului Șes.
Climă
Prin poziție și altitudine, munții Țarcu au un rol de baraj în calea circulației maselor de aer ce pătrund atât din nord și nord-vest, cât și din sud și sud-est. Temperatura medie anuală a aerului este de 8 °C la poale, 5,5 °C la Cuntu și 0 °C la vf. Țarcu, în timp ce la stația meteo de la Caransebeș, aflată în Culoarul Timișului, la 200m, aceasta are valoarea de 10,5 °C. În ianuarie, luna cea mai rece, temperatura medie a aerului are valori cuprinse între -3 și -4 °C la poale și -8 și -9 °C la peste 2000m. La stația Cuntu aceste valori sunt de -4,8 °C, iar la stația vf. Țarcu de -9 °C. Luna cea mai caldă, iulie, cunoaște temperaturi de 16-18 °C la poale, și sub 10 °C la peste 2000m. La Muntele Mic temperatura medie anuală atinge 7-8 °C. În cursul anului, luna iunie este cea mai ploioasă, în lunile iunie-septembrie și aprilie-august cantitățile de precipitații sunt mai mari de 110mm. Lunile cele mai secetoase sunt octombrie și noiembrie. Numărul de zile cu îngheț este de 150 la poale și 200 pe culmile cele mai înalte. O mare parte din cantitățile de precipitații cad sub formă de zăpadă. Prima ninsoare poate să cadă chiar la sfârșitul lunii august, dar și foarte târziu, prin decembrie. Practic, la peste 1500m, poate ninge tot timpul anului. Durata stratului de zăpadă este cuprinsă între 75-100 zile la poalele muntelui și 200 zile în regiunea alpina și pe versanții nordici. La stația vf. Țarcu grosimea depășește de obicei 100cm, iar în circurile glaciare poate să atingă 2-3m. La vf. Țarcu predomină vânturile de nord și sud, iar viteza vântului este cuprisă între 6-10m/s și 2-5m/s, iar la Cuntu vânturile dominante sunt cele de nord-est și sud-vest, iar viteza este cuprinsă între 2-5 m/s și 6-10m/s.
Rețea hidrografică
În majoritatea lor, râurile din munții Țarcu aparțin bazinului hidrografic al Timișului. Excepție face doar râul Mare și Râul Șes, care aparțin Șteiului. Râurile principale au o direcție nord-est-sud-vest (râul Rece, Lung și alb) sau sud-vest-nord-est (Mare și Șes).
Râul Șes își are izvoarele pe versantul de sud-vest al vf. Godeanu și constituie limita între aceștia și munții Țarcu. Principalii săi afluenți sunt: Scheiu, Matania, Baicu, Carciova și Zeicu.
Râul Mare se formează din unirea apelor râului Șes cu cele ale Lapușnicului Mare. Primește afluenți din munții Țarcu pârâiele Tomeasa, Netiș și pârâul Pietrei, Bistra și Valea Mare, cu obârșie în căldările glaciare de sub vârfurile Custurii, Bloju, Petreanu și de sub Dealul Negru.
Râul Rece izvorăște dintr-o căldare glaciară aflată pe fața estică a vf. Țarcu; are o lungime de circa 34km.
Râul Lung, de 29 km lungime și afluentul său Pârâul Alb, de 24 km, își au obârșiile pe versantul vestic al vf. Țarcu.
Mai la nord urmează pârâiele Armenis, Ilova, Bolvășnița și Sebeș. Bistra își are obârșiile sub vf. Custurii și Dealul Negru, izvorând din lacul Bistra, aflat la 1900m altitudine. În drumul său primește apele pârâielor Lupu, Bucovița, Marga și cele ale Bistrei Mărului.
Regiunea nord-estică a munților este drenată de pârâul Zeicani și de afluentul lui, Zlatina, ce își poartă apele spre depresiunea Hațeg. În văile și căldările glaciare există mai multe lacuri. Astfel, în căldarea glaciară Oboroacele, se află Iezerul Țarcu, la 1950m, cubărit între grohotișuri.
Taul Pietrele Albe și Taul Lucios, se află în căldarea cu același nume de pe versantul sudic al masivului Baicu, la 1785m. L
acul temporar Corciova, situat la circa 1540m, în valea cu același nume, are o suprafață de 0,45 ha și adâncimi de 10-20cm. Sub vf. Custurii, în Căldarea Netișului se găsesc trei lacuri la peste 1900m, cel mai mare se află la 1940m, are o suprafață de 1,1 ha și o adâncime de 3,5m. Căldarea glaciară de la obârșiile Bistrei Boului, străjuită de vf. Cununii și Dealul Negru, adăpostește alte trei lacuri, cel mai mare are o suprafață de 1,1 ha, o adâncime de 7m și se află la 1960m altitudine.
Flora și fauna
Înălţimile mici şi mijlocii din Munţii Ţarcu sînt împădurite. Limita pădurii variază, situîndu-se în general la circa 1550-1650 m. Pădurea este alcătuită din fag la poalele munţilor şi din molid în regiunile înalte. In jurul localităţii Poiana Mărului ea este constituită dintr-un amestec de molid şi fag.
Deasupra pădurii, pajiştile alpine îmbracă culmile cele mai înalte ale munţilor. Jnepenişul, care de obicei face trecerea între pădure şi pajiştile alpine, ocupă suprafeţe restrînse în Munţii Ţarcu; el se găseşte mai mult în Masivul Bloju, în căldările glaciare orientate spre nord şi pe Dealul Negru.
Flora
La înălțimi de peste 1600-1800m, pe suprafețele de nivelare și pe vârfurile cele mai înalte, se desfășoară o vegetație de pajiști și tufărișuri alpine și subalpine, în care se întâlnesc păiușul roșu (Festuca rubra), iarba vântului (Nardus stricta) și iarba mieilor (Festuca ovina). La peste 1900m. pajiștile sunt alcătuite din coarnă. 
Spre limita pădurii se dezvoltă pâlcurile de jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (Juniperus sibirica), smirdar (Rhododendron kotschyi), afin (Vaccinium myrtillus) și merișor (Vaccinium vitis-idaea). Se remarcă prezența zimbrului (Pinus cembra), un arbore ocrotit, în Custura Mătaniei.
Pajiştile subalpine şi alpine sînt alcătuite din graminee, între care predomină iarba cîmpului (Agrostis tenuis), păişul (Festuca rubra), iarba vîntului (Agrostis rupestris) şi păruşca (Festuca supina), iar pe alocuri firuţa (Poa alpina).
În zonele cu grohotişuri, mai ales în Masivul Bloju, se întîlnesc pajişti cu iarba numită rugină (Juncus trifidus). Dintre plantele cu flori atrăgătoare enumerăm pe cele mai cunoscute, şi anume: azalee (Loiseleuria procumbens), ghinţura (Gentiana sp.). clopoţei alpini (Campanula), cerenţel (Geum montanum), garofiţa (Didnthus) şi pe alocuri tufe de smirdar (Rhododendron Kotschyi). In zona calcaroasă de la colţul Fetii se întîlneşte foarte frecvent floarea-de-colţ
(Leonthopodium alpinum).
Fauna
În zona alpină și subalpină semnalăm prezența caprei negre (Rupicapra rupicapra), șoarecele alpin, diferite păsări și fluturi, iar în jnepeniș, deseori întâlnim cocoșul de munte (Tetrao urogallus urogallus). Cele mai numeroase specii faunistice sunt legate de pădure. Aici trăiesc ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), veverița (Sciurus vulgaris fuscoatea), jderul de piatră (Martes foina), râsul și șoarecele gulerat (Apodemus flavicollis). Apele repezi și lacurile glaciare sunt populate cu păstrăv (Salmo trutta fario) și păstrăv curcubeu (Salmo gairdneri irideus), dar și cu lipan (Thymallus thymallus).
În Munţii Ţarcu păşunile constituie o adevărată bogăţie, fapt care explică păstoritul intens practicat pana nu demult. Stînele au fost foarte dese; în unele regiuni ele se găseau la depărtare de numai 1-2 km una de alta, dar in prezent doar unele stane mai sunt folosite si multe sunt in paragina. Numele Ţarcu, atribuit unuia din importantele vîrfuri din regiune, îşi găseşte explicaţia tocmai în existenţa aici a numeroase stîne. De obicei stînele se află în apropierea izvoarelor şi a pădurii, acestea asigurînd condiţii indispensabile vieţii pastorale. Numeroase poteci leagă stînele cu „plaiurile” cele mai umblate sau fac legătura între ele. Unele dintre acestea sînt folosite de traseele turistice, fiind marcate prin culori, prin momîi sau chiar nemarcate.
Călători în ținut
Călători care și-au consemnat vizita în munții Țarcu și poveștile lor le puteți accesa pe linkurile de mai jos: